liviavelnic

• To leave the nest, some men just need a little push.

Unele probleme ne pun in situatia disperata de a cauta solutii in orice loc, oricat ar fi ele de stanjenitoare. Recunoastem sau nu, filmele sunt cele mai grozave furnizoare de idei. Studiourile Paramount Pictures aduc si in cinematografele din

Romania

comedia – romantica si totodata solutia unei probleme: Cum sa dai afara din casa un burlac de 30 de ani (Failure to launch). Filmul sub regia lui Tom Dey evidentiaza cea mai neplacuta problema pentru femei si parinti: renuntarea iubitului si a fiului la cuibul parintesc, la obiceiurile tineretii, la pacatoasa viata de burlac.

Kit: Imi miroase a ceva. Tie iti miroase?

Paula: Oh, Tripp si eu am mancat crab azi.

Kit: Nu, nu este asta. Miroase a…distractie.

Distractia asezonata generos in film reprezinta unul dintre cele mai placute interese pentru vizionarea lui. Ideea si povestea filmului completeaza meniul pentru 97 de minute delicioase, pline de umor si satisfactia de a fi vazut un film bun.

Pe langa povestea filmului, un motiv care atrage la fel de mult il reprezinta prestatia actoriceasca. Ce femeie nu ar dori sa vada un film cu Matthew McConaughey( Two for the Money, Sahara, The Wedding Planner etc), numit de revista People, cel mai sexi barbat in viata si, ce barbat nu ar vrea sa o revada pe vedeta din serialul Totul despre sex, Sarah Jessica Parker( The Family Stone, State and Main, Miami Rhapsody etc). Cuplul Kathy Bates si Terry Bradshaw realizeaza un amestec fantastic intre o proaspata nominalizata la Oscar si actorul, care in ciuda varstei apare, fara inhibitii, aproape gol.

Failure to launch, o imbinare dintre Cum sa pierzi un tip 10 zile – rolul masculin principal a fost jucat tot de Matthew McConaughey – si Virgin la 40 de ani, devine dulceata unei seri de sambata si placerea revederii unei comedii – romantice pentru toate varstele.

• „Catherine este vaduva neagra. Ii seduce pe oameni si ii atrage in plasa ei, iar apoi poate ii ucide sau poate nu-i ucide. Acesta este tot misterul.”( Hugh Dancy)

Dupa ce a sucit mintile barbatilor prin scena in care isi incruciseaza picioarele din Basic Instinct, Sharon Stone revine cu Basic Instinct 2…nu pentru a-si aseza picioarele in pozitia de la care a plecat (dupa care multi, probabil, inca asteapta), ci pentru a dovedi ca ii place riscul: in film, dar si in viata sa.

Ca orice film care si-a meritat tot respectul prin una sau mai multe nominalizari si castigarea de premii, s-a incercat o continuare a thriler-ului Basic Instinct…dupa 12 ani de la premiera acestuia (1992). La 48 de ani, misterioasa, plina de sexualitate si excesiv de entuziamata in implicarea in tot felul de situatii riscante, actrita revine in postura lui Catherine Tramell, o scriitoare, care stie sa imbine munca cu satisfactiile personale, dar care nu reuseste sa-si scrie cartea, decat pe baza unor fapte petrecute in viata reala. Decizia sa in aceasta situatie este de a pune in scena, de a angaja personajele si apoi de a le manipula pentru a-si juca rolul in romanul The Analyst, care – probabil, vom vedea, in Basic Instinct 3 – devine un best seller.

Filmul capteaza la inceput cu o scena mai putin religioasa si atrage atentia, in rest, prin schimbarea fizica si actoriceasca a lui Sharon (au trecut ce-i drept 12 ani si – scuze Sharon – se cam vede), galeria actorilor ce i-au parte la filmari, si in mod excesiv scene de nuditate, sexualitate si limbaj obscen. Povestea este relativ simplu de spus, dar nu si de inteles. Catherine Tramell este complet lipsita de compasiune, ceea ce este periculos si, in mod ciudat, ademenitor. Ea este asemeni unei uriase oglinzi – foarte fierbinte si ispititoare pentru ca toti vor sa stie despre ei insisi, mai ales când au acest stil de a atrage oamenii, in genul „Hei, ia vino sa-mi spui despre tine!”, asa incep lucrurile sa se precipite, sa devina nebunesti si periculoase pâna când te intrebi: „Ea e responsabila pentru ce se intâmpla sau ei sunt?” Asta face ca psihologia filmului sa fie atât de interesanta, dupa cum actrita declara; ea apare intr-o rochie bej, extrem de sexy, la volanul  unei masini sport, Spyker C8 Caviolette, avind in dreapta sa un sportiv de 1.80, amandoi drogati, el mai rau ca ea. Consecintele: cei doi sfarsesc in apele raului Thames din Anglia.

Calma si periculos de calculata, Catherine scapa din masina inundata, bineinteles dupa ce s-a chinuit putin – dupa cum chiar ea declara la politie – sa-l salveze pe fotbalistul, aparent paralizat din cauza drogurilor si a centurii blocate. Pantofii cu toc de zece centimetri a pus actrita in pericolul de a se ineca. Profesionalismul si lectiile de yoga pentru respiratie au ajutat-o sa filmeze scena fara probleme, dupa cum, mandra afirma.

In continuare Catherine este, bineinteles, acuzata de uciderea fotbalistului. I se face o analiza psihica de catre doctorul Michael Glass, personajul lui David Morrissey, care constata ca este dependenta de risc. Scriitoarea scapa de sub acuzatiile detectivului Roy Washburn, dar este urmarita in continuare. Catherine incepe o serie de sedinte la dr. Michael Glass, tocmai pentru a scapa de boala de care suferea, acea dependenta de risc. Ea devine treptat o obsesie pentru doctor, mai ales din cauza modului in care aceasta ii vorbeste tot mai obscen si ii face avansuri. Obsesia are insa consecinte tot mai grave: persoane din jurul doctorului Glass incep sa moara, fiind ucise in imprejurari pe care el le considera acuzatoare a femeii de care se indragosteste.

In tot acest timp el se afla sub protectia psihologica a unei prietene, doctorul Milena Gardosh, interpretata de Charlotte Rampling, pentru a nu intrece masura in relatia cu pacienta,. Mai intai moare amantul/concubinul fostei sale sotii, Denise, un jurnalist care urmarea sa il distruga profesional, printr-un articol despre un fost pacient al sau Cheslav, care si-a ucis iubita in timp ce urma sedinte in cabinetul sau. Moartea fostei sotii si apoi al unui barbat pe care Glass il vazuse in timp ce facea sex cu Catherine ii cauzeaza nebunia. O stie tot mai vinovata, insa incearca in acelasi timp sa pastreze confidentialitatea meseriei. In momentul in care cade prada dilemei, – cine e vinovat de toate crimele, Catherine sau detectivul Washburn – Glass se pierde psihic. Mai intai are o incercare de a o strangula pe Catherine, iar apoi, urmarind traseul marcat de aceasta in ciorna romanului ei, o loveste accidental pe Milena, iar apoi il impusca pe detectiv. Finalul: Glass sfarseste la un ospiciu de bolnavi mintal, Catherine termina romanul The Analyst, iar raspunsul la intrebarea Cine face totusi, toate crimele astea? ramane in aer. Posibil ca nici producatorul Mario Kassar nu si-a propus sa stie sau sa se stie vinovatul. Insa dilema de a nu sti si de a banui pe atatea persoane, inclusiv pe nevinovatul doctor Glass lasa un gust amar.

Filmul in intregul sau, nu este o continuare foarte reusita. Plictiseste putin cam mult, mai ales pe iubitorii de thrillere de acest gen. Fata de Sharon Stone, care a devenit visul oricarui adolescent, cea de la 48 de ani nu a fost foarte apreciata de critici; pentru ca lasind deoparte esenta de film politist, afirmatia lui Catherine That’s the nightmare of psycho-analysis – all those questions and all those answers, and nobody gets laid, marcheaza intreaga existenta a scriitoarei si obsesia celor din jurul ei pentru ea. Filmul este un ghiveci: este psihologic, politist, dramatic, are si actiune (propriu-zisa si sexuala), mister si comicul unor dialoguri.

Filmul merita vazut pentru curiozitatea continuarii faimosului Instict Primar, pentru a vedea cat de bine o duc actritele de la Hollywood, daca si la 48 de ani arata atat de bine (Sharon Stone trebuie analizata foarte bine pentru a-i observa ridurile), pentru a vedea o alta fata a Londrei – locuri fara Big Ben, fara vestitele autobuze supraetajate – pentru vestimentatia lui Catherine Tramell (care e chiar bine aleasa)…daca nici aceste motive nu sunt suficiente, atunci macar pentru scena in care Sharon isi desface picioarele (mai putin vizibil de data aceasta) pe un scaun cu spatar, intors cu spatele. Scena nu e chiar atat de emblematica, dar o aseaza pe Catherine in pozitia de insolenta cultivata, dupa cum o categoriseste Sharon Stone.

Care poate fi diferenta de varsta dintre partenerii unei relatii amoroase? Doi ani, cinci, au aceeasi varsta, zece ani, dar…daca e vorba despre 14 ani diferenta? Ce comentarii ar iesi, cine s-ar opune, ce ar avea in comun cei doi sau mai placut: cum ar imparti 8-9 ore de Nintendo cu doua ore la o prezentare de moda si rezultatul constituit intr-un copil.

Rafi (Uma Thurman) in varsta de 37 de ani impreuna cu David Bloomberg (Bryan Greenberg) de 23 de ani cunosc astfel de momente si prin simpatia lor le descoperim o rezolvare in filmul Cu iubirea la Psihiatru (Prime), realizat de Ben Younger impreuna cu Jennifer si Suzanne Todd in 2005.

Povestea dintre o blonda fermecatoare si un tanar care traieste viata din plin se desfasoara pe strazile din New York, in locuri de bun gust si cu o atmosfera placuta: restaurante, locuinta lui Rafi, cabinetul psihologului, cluburile etc. Ea, proaspat divortata se indragosteste – fara veste – de David, cel care locuieste cu bunicii si inca isi insoteste cel mai bun prieten in razbunarile fata de fetele ce nu i-au dat atentie.

Povestea e siropoasa, sexy, plina de momente comice, atrage prin noutate si culoare, dar totul nu este chiar asa perfect; exista un mic amanunt care prin deliciul comicului atrage – dezamagitor pentru publicul iubitor de happy-end –uri – o incheiere trista. Lisa Metzger (Meryl Streep) este mama lui David si in acelasi timp o foarte buna sfatuitoare pentru Rafi, adica psihologul ei. Aceasta ajunge sa o faca sa depaseasca momentul divortului de fostul sot si totodata sa se implice intr-o relatie care ii oferea satisfactia unei vieti tinere. Lisa afla mai tarziu in timpul unei sedinte cu Rafi, ca de fapt este vorba despre fiul ei. In spiritul eticii psihologice si de a pastra relatia cu pacienta nu ii dezvaluie acest adevar, dar sedintele devin tot mai picante in detalii, iar cand Rafi scapa si nuanta vietii sexuale, Lisa rupe firul tacerii si da descurajator din cap ca dragostea aceasta este intemeiata cu fiul ei. In alte cuvinte pentru Lisa, Rafi nu este cea potrivita pentru David; ea nu face parte dintr-o familie de evrei, depaseste o limita legala de varsta, iar interesele celor doi pentru viata sunt depasite.

Cu toate acestea povestea nu degenereaza in scandaluri, ci doar cateva portii de morala pentru David, includerea unei colege a lui Rafi, Sue, care pentru o seara i-l fura pe David, mici certuri intre cei doi in probleme precum curatenie, cumparaturi, grija vietii responsabile.

Viata lor incepe cu Apropo, incearca sa eviti: propozitii care incep cu “mama mea…”, replica lui Rafi; se descopera a fi mai deosebita, dar la fel de trasnita ca Acum vezi ca…pana si psihiatrul are o familie traznita, dupa cum Lisa constata si se incheie in restaurantul in care cei doi au luat masa pentru prima data, prin gemuletul inghetat, dezaburit de doua zambete.

Dragostea lor este minunata si salbatica si se dezvolta mai repede decat chiar cei implicati si-ar fi inchipuit. Ea ii ofera lui totul, iar el la fel. In schimb, ceea ce fiecare spera in acel moment de la viata este destul de diferit. El este inca un pictor neevoluat pe piata, iar ea, o femeie de afaceri in lumea modei, a culorii si stilului, gaseste ca cel mai mare vis de viitor este un copil, care sa ii implineasca viata. David doreste sa i-l ofere, insa dupa cum Rafi recunoaste, el nu este inca pregatit a deveni tata, a-si lasa tineretea si a deveni parinte, a putea tine el o casa, o familie.

Decizia pe care o ia Rafi este pe cat de precoce, pe atat de bine luata. Ei isi continua viata insa fiecare o ia pe un drum separat, in dorinta de a-si indeplini scopul pe care si l-a propus.

Nu este cazul sa judecam decizia lui Rafi spre deliciul unui final romantic, insa de data aceasta viata si filmul nu se mai bat, ci se impaca. Daca e sa gandim prin prisma zilelor noastre, aceasta este decizia pe care cei mai multi, constienti de situatia lor, ar fi luat-o.

In inchipuirea unei romantice si comice povesti de dragostea Prime ne ofera 105 minute, fara plansete si regrete; doar un spectacol in care fiecare inghititura de Corroe e ca si cum ai face sex. (Rafi)